Întâlnirea cu pustnicul

— Ah, tu esti preot si ai harul lui Dumnezeu. Ce am eu mai mult decât tine?

— Noi, cei ce traim în aceasta lume slaba suntem plini de pacate, în timp ce tu, în pustie, te bucuri de harul lui Dumnezeu. Te-ai facut tronul Sau aurit, heruvimul arzator.

Scripturile sunt „întreit scrise înlauntrul inimii tale, astfel ca tu ai mintea lui Hristos” si ai devenit „salasul viu al lui Hristos în duh” (Sf. Grigorie Teologul). De ce mi-ai facut aceasta? Ma plângeam de parca as fi fost coplesit. Si într-adevar eram covârsit de sfintenia si de smerenia sa. Adeseori suntem mai adânc miscati de smerenia cuiva decât de spusele sale! Dragostea lui este mai suparatoare decât criticile sale! — Îmi pare ca nu cunosti felul în care gândim în pustie, a spus, plecându-si capul. Una dintre caracteristicile isihiei este constientizarea pacatului. Cel ce vegheaza asupra lui însusi în fiecare zi, vede asemenea stari pacatoase, asemenea ispite ale diavolului înlauntrul sau, încât se simte cu adevarat cel mai rau dintre pacatosi. Crede-ma parinte, oricine intra în chilia mea este mai sfânt decât mine.

Este un înger al lui Dumnezeu.

…N-am spus nimic. M-a prins de mâna si, calauzindu-ma cu mare dragoste ca si cum as fi fost orb, m-a dus înspre paraclis. M-am simtit în acel moment ca un nevazator în fata luminii arzatoare a soarelui, neputincios în fata unui urias, un copilas în fata unui batrân întelept! Prima lui fapta a fost preludiul alteia care a venit putin mai târziu. Cât de sigur m-am simtit cu el! Ce har negrait! Chiar si acum îi simt mâna calda! Am pasit prin doua usi joase, unde trebuie sa te apleci ca sa poti trece. Totul aici e plin de smerenie. În chilia unui pustnic ar trebui sa intri întotdeauna aplecat.

Ar trebui sa uiti cine ai fost sau cine esti. Aici nu este loc pentru oamenii egoisti, care cred despre ei ca sunt cineva. Am ajuns într-un mic paraclis. M-a dus sa ma închin la icoanele de pe iconostas si înaintea Sfintei Mese din Sfântul Altar, în timp ce el aprindea candelele, cântând troparul sfântului caruia îi era închinata biserica.

Primul lucru pe care ti-l vor spune, în oricare manastire sau schit intri, este sa te închini la icoanele bisericii si primul semn de prietenie este sa-ti dea Sfintele Moaste sa te închini. Ele sunt cel mai important lucru într-o coliba saraca. O îmbogatesc! Moastele Sfintilor, care sunt pastrate cu atât de mult respect arata lipsa sfintilor din lume dar si prezenta lor „prin har”. Când sufletul Sfântului paraseste trupul si îsi atinge desavârsirea, întreg trupul primeste harul dumnezeiesc. Asa se explica minunile sfintelor moaste si mireasma lor. În acest mic paraclis, Gheron si ucenicii lui simt bunatatea lui Dumnezeu si sunt partasi Cinei celei de Taina.

Mai târziu m-a dus într-un loc care, mi-a spus, era camera lui de zi. Acolo erau câteva scaunele si câteva carti ale Sfintilor Parinti: Filocalia, Scrierile Parintilor pustiei, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Grigorie Palama, etc.Ne-am asezat pe doua scaunele. M-a chemat sa vin lânga el, si apoi a fost cuprins de tacere. Evident se ruga la Dumnezeu sa ma lumineze pentru a ma putea vedea pe mine însumi, dar sa-l lumineze si pe el pentru a putea spune ceea ce era nevoie.