Cuvântul al doisprezecelea

Despre cum omul acela a carui inima cerceteaza neîncetat rugaciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si pazit de orice pacat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toata inima lui.

Binecuvinteaza, parinte!

Asadar, tu, monahule care ai lasat lumea si lucrurile lumii si ai îmbracat aceasta shima îngereasca si bucuratoare, daca vrei sa se bucure si sa se mângâie sufletul tau cu mângâierea dumnezeiasca cea îmbucuratoare, îngrijeste-te si lupta pentru ca sa dobândesti în inima cercetarea rugaciunii mintii si îngrijeste-te, cât poti, sa se înscrie si sa se întipareasca în inima ta numele mângâietor si îmbucurator al Domnului nostru Iisus Hristos. Deoarece în felul acesta vei face pe dumnezeiestii îngerii sa te cinsteasca si sa te iubeasca. Pentru ca îngerii, cinstitori si iubitori ai numelui lui Hristos, cinstesc si iubesc si locul unde este scris acest nume al lui Hristos.

Deci, daca înscrii în inima ta rugaciunea aceasta, care este numele lui Hristos, nu numai ca îngerii vor dori sa-l cinsteasca si sa-l iubeasca pe prietenul rugaciunii, ci mai mult decât atât, vor dori sa-ti devina prieteni nedespartiti pentru tot restul vietii. In drumurile si pe cararile tale te vor însoti în chip nevazut, noaptea te vor pazi de frica de noapte si ziua te vor pazi de sageata otravitoare ce zboara ziua. In lucrarile tale te vor sprijini si te vor întari. La întrebari te vor întelepti sa raspunzi cu întelepciune si fara piedici. La rugaciune vor sta si acestia rugându-se împreuna cu tine, plini de bucurie, implorând pe Cel Preaînalt pentru tine. In primejdii îti vor fi mângâiere si scapare nesperata. Pe acesti îngeri nu-i vei vedea cu ochii trupesti, dar vei simti si vei întelege ajutorul lor. Uneori îi poti vedea chiar cu ochii, dupa puterea ta sufleteasca si dupa curatia inimii.

Bucurie mare va fi pentru sufletul tau din momentul în care vei dobândi astfel de prieteni si astfel de pazitori puternici, care sunt rânduiti de Dumnezeu sa pazeasca sufletul tau pâna în clipa în care va trebui sa-l predea în fata Mirelui Hristos, ca mireasa neprihanita si curata. Deoarece, precum tu, iubite frate, ai aruncat de la tine orice vointa trupeasca si orice grija desarta si te-ai dedat cu totul la lucrarea rugaciunii si la amintirea lui Dumnezeu, la fel si Dumnezeu îsi aminteste pururea de tine si te are ca pe unul din oamenii Lui, numele tau fiind înscris în cartea nestearsa a amintirii Sale dumnezeiesti.

Pentru aceasta bucura-te si te veseleste, iubite frate precum spune si Domnul: "Bucurati-va, caci numele voastre sunt scrise în ceruri". Si pentru ca numele tau a fost scris în Cartea vietii cu scrisul cu care tu ai scris în cartea inimii tale numele Lui dumnezeiesc prin rugaciunea inimii neîncetata, Dumnezeu îti va purta de grija, pazind cu Harul Lui sufletul tau ca pe lumina ochilor de orice pacat, "de orice lucru ce se lucreaza întru întuneric si de demonul cel de amiaza", deoarece si tu pazesti nestearsa în cartea fiintei tale iubirea Lui si amintirea Lui, despre care unul din parinti a vorbit astfel:

Un frate oarecare, purtat fiind în afara de sine, în extaz, a vazut o biserica foarte mare, în mijlocul careia era un arhiereu plin de stralucire si de slava, fiind îmbracat cu toate vesmintele arhieresti, iar în fata stralucirii si frumusetii acestora tace orice limba care ar dori sa spuna frumusetea si stralucirea acelui arhiereu. In jurul arhiereului stateau, îmbracati cu totul în alb, niste diaconi purtând în mâinile lor cadelnite de nedescris, cu care îl tamâiau pe arhiereul acela ceresc, iar altii, ca niste preoti. stateau de jur împrejurul lui cu nespusa evlavie.

Toti acestia erau minunati la vedere, deoarece nu numai fata acestora era ca de lumina, ci si vesmintele pe care le purtau; ale unora erau albe ca zapada si curate ca lumina, atât de curate si de subtiri încât daca ar fi fost lasate aici în aer singure, fara sa aiba nici o greutate pamânteasca pe ele, aerul le-ar fi ridicat de îndata în sus la cer si niciodata n-ar mai fi coborât de acolo pe pamânt. Atât pareau de usoare si de fine. Vesmintele pe care le purtau altii se înfatisau ca o alta priveliste, pe care nu numai ca limba aceasta pamânteasca nu o poate reda, dar nici mintea nu poate sa o înteleaga, pentru ca nu este nici un lucru în lume cu care sa se asemene.

Altii purtau vesminte stralucitoare ca fulgerul. Unii stateau de-a dreapta arhiereului, iar altii de-a stânga. Cu totii stateau cu multa evlavie si cuviinta. Iar fericitul acela arhiereu era atât de plin de slava si atât de mult îi întrecea pe ceilalti în slava si stralucire si în har, precum întrece soarele pe ceilalti luminatori ceresti. Stând drept, acest minunat si mai presus de minte arhiereu privea spre rasarit si cânta cu voce tare si clara o cântare scurta întru mult preadulce si de negrait. Iar acel monah, vazând lucrurile acelea care depaseau orice întelegere, era cuprins de nedumerire si, auzind cântarea aceea preadulce si armonioasa, se minuna, încât de prea multa mirare a uitat cuvintele pe care le cânta cerescul arhiereu si nu a putut sa-si mai aminteasca nici macar un cuvânt din câte auzise, cu toate ca încerca sa ia aminte la ele cu toata atentia, deoarece stia ca o sa se desparta de acea vedere minunata si voia ca acele cuvinte sa-i foloseasca în viata de aici. In sfârsit, ascultând si uitând iarasi, a reusit sa tina minte un singur lucru, pe care l-a rostit la sfârsit cu voce tare minunatul arhiereu, si anume: "Cât îsi aduce cineva aminte si iubeste pe Dumnezeu, tot atât Isi aduce aminte de el si îl iubeste si Dumnezeu". Si îndata si-a venit fratele în sine si spunea ca în clipele acelea simtise în inima lui ceva ca un foc, care-i ardea inima ca o lumânare aprinsa, precum spune: "Nu era inima noastra arzând în noi, când ne vorbea noua pe cale si când ne explica Scripturile?" Acestuia slava si puterea în vecii vecilor.

Amin.